Biografie
Mendeleev s-a născut în Tobolsk,Siberia, ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev şi al Mariei Mendeleeva. La 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk.
În 1849, familia Mendeleev, al cărui statut social şi situaţie materială decăzuseră considerabil din cauza morţii tatălui, se mută la Sankt Petersburg unde tânărul de numai 16 ani intră la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg). După terminarea acestuia, în 1855, este diagnosticat cu (tuberculoză), ceea ce determină mutarea sa în (Peninsula Crimeea), într-o zonă recunoscută pentru valenţele terapeutice ale aerului său sărat, esenţial în tratamentul tuberculozei. Acolo, predă ştiinţe la gimnaziul local pentru un an. După completa sa însănătoşire, se reîntoarce total refăcut la Sankt Petersburg în (1856).
Între 1859 şi 1861 a făcut cercetări asupra densităţii gazelor la Paris, şi, mai apoi, a lucrat cu chimistul şi fizicianul german Gustav Robert Kirchhoff în Heidelberg, făcând cercetări. În 1863, după întoarcerea în Rusia, a devenit Profesor de chimie la Istitutul Tehnologic şi la Universitatea de Stat din Sant Petersburg.
În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate marcantă ştiinţifică a timpului său, onorat de foarte multe organizaţii ştiinţifice din întreaga Europa, acasă, în Rusia, a fost privit cu îngrijorare, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universităţii din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890.
În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al vodcai ruseşti, 40 % procent alcool. Dar printre contribuţiile sale târzii mult mai importante se numără şi studierea câmpurile petrolifere din Rusia şi contribuţia sa semnificativă la crearea primelor rafinării ruseşti.
A murit de gripă, la 73 de ani, la Sankt Petersburg.
Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleeviu. Un crater de pe luna ii poarta numele.
În 1849, familia Mendeleev, al cărui statut social şi situaţie materială decăzuseră considerabil din cauza morţii tatălui, se mută la Sankt Petersburg unde tânărul de numai 16 ani intră la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg). După terminarea acestuia, în 1855, este diagnosticat cu (tuberculoză), ceea ce determină mutarea sa în (Peninsula Crimeea), într-o zonă recunoscută pentru valenţele terapeutice ale aerului său sărat, esenţial în tratamentul tuberculozei. Acolo, predă ştiinţe la gimnaziul local pentru un an. După completa sa însănătoşire, se reîntoarce total refăcut la Sankt Petersburg în (1856).
Între 1859 şi 1861 a făcut cercetări asupra densităţii gazelor la Paris, şi, mai apoi, a lucrat cu chimistul şi fizicianul german Gustav Robert Kirchhoff în Heidelberg, făcând cercetări. În 1863, după întoarcerea în Rusia, a devenit Profesor de chimie la Istitutul Tehnologic şi la Universitatea de Stat din Sant Petersburg.
În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate marcantă ştiinţifică a timpului său, onorat de foarte multe organizaţii ştiinţifice din întreaga Europa, acasă, în Rusia, a fost privit cu îngrijorare, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universităţii din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890.
În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al vodcai ruseşti, 40 % procent alcool. Dar printre contribuţiile sale târzii mult mai importante se numără şi studierea câmpurile petrolifere din Rusia şi contribuţia sa semnificativă la crearea primelor rafinării ruseşti.
A murit de gripă, la 73 de ani, la Sankt Petersburg.
Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleeviu. Un crater de pe luna ii poarta numele.
-nume complet:William Thomson (mai tarziu Lord Kelvin)
-s-a nascut pe 16 februarie 1824 in Belfast (astazi capitala Irlandei de Nord);-educat de tatal sau,un profesor de matematica;
-in 1832 se muta cu familia la Glasgow (Scotia),unde tatal sau devine profesor de matematica in cadrul aceleiasi universitati;
-si-a inceput studiile inca de la varsta de 10 ani;
-mai tarziu (1845) absolvit Universitatea din Cambrige(Anglia) cu cele mai mari medii din clasa,fiind sef de promotie;-imediat dupa absolvire a plecat la Paris, unde a castigat o importanta experienta practica lucrand intr-un laborator;
-in 1846 cand s-a intors in Anglia,la varsta de numai 22 de ani a fost numit profesor de filozofiein cadrul aceleeasiUniversitati din Glasgow,functie pe care si-o va pastra pana la pensionare,in 1889;-activitati, preocupari, teorii:-pe langa teoria tenperaturii absolute pt. care a devenit faimos, Kelvin a formulat si alte idei precum calculareavechimii Pamantului, care la mijlocul anilor 1800 era o problema foarte dezbatuta si controversata;-a conceput primul telegraf care traversa Atlanticul;Titulatura:-1866| a fost numit cavaler de care regina VISTORIA (Sir William Thomson);-1883| a primit medalia de aur de catre Royal Society of London;-1882| a devenit baron de gradul I ,fiind numit tot de catre regina VICTORIA
Joseph Luis Gay-Lussac (1778-1850) a fost un chimist si fizician francez cunoscut datorita studiilor lui asupra proprietatilor fizice ale gazelor. El s-a nascut in St. Leonard si si-a facut studiile la Politehnica École si la École des Ponts et Chaussées in Paris. Dupa ce a devenit expert in mai multe domenii el devine profesor de fizica la Sorbonne din 1808 pana in 1832.
In 1804 face ascensiuni cu balonul pentru a studia fortele magnetice si pentru a observa compozitia si temperatura aerului la altitudini diferite. In 1809 el formuleaza legea gazelor care mai este asociata cu numele lui. Conform legii combinarii volumelor, volumele gazelor implicate intr-o reactie chimica, atat a reactantilor cat si a produsilor de reactie sunt in raport de numere mici si intregi.
Pe langa acestea el a studiat alaturi de naturalistul german baronul Alexander von Humboldt, compozitia apei si a aflat ca apa este formata din doua parti hidrogen si o parte oxigen. Fapt prezentat intr-o lucrare din 1804. De aici apare formula prezenta H20.
In 1809 Gay-Lussac a lucrat la prepararea potasiului si a borului si a studiat proprietatile clorinei si acidului hidrocianic. In domeniul chimiei industriale el a adus imbunatatiri in diferite procese de fabricare si testare.Pe langa acestea el el a confirmat prezenta iodului in alge si i-a dat acestuia numele.
Isaac Newton(n. 4 ianuarie 1642, Woolsthrope, Grantham, d. 31 martie 1727, Kensington, Londra) a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Society. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracţiei universale şi, prin studierea legilor mişcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mişcarea globului terestru, cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori.
Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuşi. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobişnuita tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific, de o forţă şi o durată mai mare.
Newton a fost primul care şi-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puţin timp înaintea morţii sale: "Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea."
Newton s-a născut în preajma izbucnirii marelui război civil în Anglia, a fost martorul executării lui Carol I, al guvernării lui Cromwell, al Restauraţiei Stuarţilor, al aşa-numitei "glorioase revoluţii, fără vărsare de sânge din 1688, şi a murit la vârsta de 84 de ani, când regimul constituţional era consolidat. Dar furtunile politice n-au lăsat, se pare, urme adânci asupra vieţii lui Newton. El a rămas, cel puţin în aparenţă, un "filozof" apolitic, în acel sens larg în care cuvântul era folosit în vechime.
Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică şi monotonă; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele Angliei. Newton s-a bucurat de o sănătate robustă, niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el.
Cu toată amploarea extraordinară a preocupărilor sale ştiinţifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca Leonardo da Vinci, sau un "polihistor, ca Leibniz. Gândirea şi activitatea lui s-au concentrat asupra "filozofiei naturale sau a fizicii, matematicii şi astronomiei.
Preocupările teologice şi istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept activitatea lui principală.
Newton s-a născut în satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de orăşelul Grantham, în apropierea ţărmului răsăritean al Angliei.
Mai multe mărturii confirmă că Newton avea talent la desen. Pe pereţii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate desene, portrete ale conducătorilor şcolii de la Grantham chipul regelui Carol 1 (acest tablou din camera lui Newton ne permite să ne facem o idee despre sentimentele sale politice regaliste în epoca lui Cromwell). Sub chipul regelui se aflau versuri, pe care vechii biografi le atribuiau lui Newton însuşi.
Perioadei de la Grantham îi aparţine singura, după cât se pare, idilă din viaţa lui Newton. În casa farmacistului Clark el s-a împrietenit cu mica Miss Storey, pe care o creştea farmacistul. Mai târziu, prietenia, după presupunerile biografilor, s-a transformat în dragoste şi s-a pus la cale căsătoria lor. Ulterior însă, când Newton s-a hotărât definitiv pentru cariera universitară, el a renunţat la intenţia de a se căsători. După tradiţia medievală, membrii colegiului trebuiau să rămână celibatari. Mistress Vincent (fostă miss Storey) îşi amintea la bătrâneţe că Newton era un tânăr tăcut, gânditor şi serios, care participa fără plăcere la jocurile tovarăşilor săi. El prefera să rămână acasă, chiar în societatea fetelor, cărora le făcea adeseori măsuţe, dulăpioare şi alte jucării. Îi plăcea de asemenea, după spusele ei, să culeagă ierburi de leac.
Până la sfârşitul vieţii, Newton a întreţinut raporturi de prietenie cu tovărăşa jocurilor sale din copilărie, a ajutat-o şi a vizitat-o ori de câte ori venea prin locurile natale. Fosta miss Storey a murit la vârsta de 82 de ani. Casa farmacistului din Grantham era astfel, în multe privinţe, plăcută lui Newton. Se spune că în cursul deselor sale drumuri la bâlciul din Grantham, tânărul fermier uita de însărcinările gospodăreşti care i se dădeau, lăsa calul în paza bătrânului servitor care îl însoţea şi petrecea ore în şir la familia Clark.
Epitaful de pe mormântul său conţine următorul text: „Aici se odihneşte Sir Isaac Newton, nobil, care cu o raţiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mişcarea planetelor, căile cometelor şi fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase şi diferitele culori care apar în legătură cu acesta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înţelept şi corect al naturii, al antichităţii şi al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreţia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane. Născut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie 1727”.
Albert Einstein
Albert Einstein (n. 14 martie187, Ulm- d. 18 aprilie1955, Princeton) a fost un fizician evreu-german, apatrid din 1896, elveţian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin şi Princeton. Autorul teoriei relativităţii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, şi de teoria relativităţii generalizate (1915) care extinde principiul relativităţii mişcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitaţiei.Alte contribuţii ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarităţii, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicaţii în mecanica cuantică, explicarea mişcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziţiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietăţile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiaţiei (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară şi geometrizarea fizicii.Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei.Cercetările sale au contribuit (nu în mod direct aşa cum se crede) la realizarea bombei atomice şi la evoluţia studiului energiei nucleare.Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul ştiinţei. A fost un activ militant al păcii şi susţinător al cauzei etniei evreieşti căreia îi aparţinea.Einstein a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi peste 150 în alte domenii.
Prima sa lucrare ştiinţifică o scrie de la vârsta de 16 ani (1894 sau 1895).În anul 1901, Einstein trimite, la revista de fizică Annalen der Physik, o lucrare având ca subiect capilaritatea."Annus mirabilis"
1905 - Acesta a fost anul miraculos al lui Einstein, când se naşte Teoria Relativităţii. În acest an, Einstein îşi dă doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teză asupra determinării dimensiunilor moleculare.Dar ceea ce face ca acest an să fie un adevărat annus mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul de fizică german Annalen der Physik:
17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul Un punct de vedere euristic privind producerea şi transformarea luminii, în care sugerează (din considerente termodinamice) că lumina poate fi considerată ca fiind compusă din cuante de energie independente. Articolul avea să apară la sfârşitul lunii mai;
30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată cum se pot calcula Numărul lui Avogadro şi dimensiunea moleculelor, studiind mişcarea lor într-o soluţie. Acest articol a fost acceptat şi ca teza de doctorat, aparând în Annalen der Physik doar în ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind numărul de citări de care s-a bucurat în acei ani. Einstein dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann, fost coleg la ETH.
11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre mişcarea browniană – Despre mişcarea particulelor mici suspendate în lichide staţionare, conform cerinţelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii;
30 iunie: Marele articol Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare, în care sunt expuse bazele teoriei speciale a relativităţii;
27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini şi se intitulează Depinde inerţia unui corp de conţinutul său energetic? (Ist die Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul conţine – conform unui obicei care avea sa se întâlneasca frecvent la Einstein - gândurile sale de după publicarea marelui articol despre relativitatea specială.
19 decembrie: al doilea articol dedicat mişcării browniene (va apărea în ianuarie 1906).
Pe parcursul vietii a fost preocupat de studiul:
1.Teoriei relativităţii restrânse.
2.Teoriei relativităţii generalizate .
3.Mecanicii statistice
4.Teoriei gravitaţiei
5.Astronomiei .
6.Teoriei unitare a câmpului
7.Ipotezei fotonice
Nikolaus August Otto (14 iunie 1832, Holzhausen an der Haide, Nassau - 26 ianuarie 1891, Köln) a fost de inventatorul german al primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-un piston de camera. Deşi alte motoarele cu combustie internă au fost inventate (de exemplu, de către Etienne Lenoir) acestea nu s-au bazat pe patru timpi separate.Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenţiei lui Otto, dar el a fost primul care a pus-o in practică.Ciclul Otto Motorul Otto a fost conceput ca un motor de staţionare şi în acţiunea motorului,tinpul este miscare in sus sau jos a unui piston într-un cilindru. Utilizat mai târziu, într-o formă adaptată ca un motor de automobil,sunt implicaţi patru timpi sus-jos: (1) Admisie descendentă- cărbune,gaz şi aer intra în camera pistonului, (2) Compresie adiabatica în sens ascendent - piston comprimă amestecul, ( 3) Ardere si destindere adiabatica descendentă - arde amestecul de combustibile cu scânteie electrică şi (4) Evacuarea ascendentă –degajă gaze de eşapament din camera pistonului. Otto l-a vândut doar ca pe un motor stationar.
Brevete anterioare Potrivit recentelor studii istorice, inventatorii italieni Eugenio Barsanti şi Felice Matteucci au brevetat o primă versiune care mergea eficient a unui motor cu combustie internă în 1854 în Londra (pt. Num. 1072). Se susţine că motorul Otto este în multe părţi, cel puţin,inspirat din precedentele invenţii ale acestuia, dar, deocamdată nu există nici o documentaţie despre motorul Italian creat de Otto.
17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul Un punct de vedere euristic privind producerea şi transformarea luminii, în care sugerează (din considerente termodinamice) că lumina poate fi considerată ca fiind compusă din cuante de energie independente. Articolul avea să apară la sfârşitul lunii mai;
30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată cum se pot calcula Numărul lui Avogadro şi dimensiunea moleculelor, studiind mişcarea lor într-o soluţie. Acest articol a fost acceptat şi ca teza de doctorat, aparând în Annalen der Physik doar în ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind numărul de citări de care s-a bucurat în acei ani. Einstein dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann, fost coleg la ETH.
11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre mişcarea browniană – Despre mişcarea particulelor mici suspendate în lichide staţionare, conform cerinţelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii;
30 iunie: Marele articol Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare, în care sunt expuse bazele teoriei speciale a relativităţii;
27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini şi se intitulează Depinde inerţia unui corp de conţinutul său energetic? (Ist die Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul conţine – conform unui obicei care avea sa se întâlneasca frecvent la Einstein - gândurile sale de după publicarea marelui articol despre relativitatea specială.
19 decembrie: al doilea articol dedicat mişcării browniene (va apărea în ianuarie 1906).
