duminică, 29 mai 2011

Energia Nucleara si Dezastrul de la Fukushima

Conform unei statistici a NHTSA (National Highway Trafic Safety Administration), în 2009, doar în Statele Unite au murit 33808 de  cetățeni americani. Numărul victimelor pe șoselele americane în perioada 2000 – 2009 a fost de peste 400000 de oameni. Extrapolând la populația globului, ținând cont de zonele de pe glob mai puțin industrializate, tot cred că putem afirma, cu destulă siguranță, că în ultimii zece ani, milioane de oameni din întreaga lume și-au pierdut viața în incidente rutiere. Nu are rost să mai pomenim numărul răniților care probabil este undeva de ordinul zecilor de milioane, în aceeași perioadă.
Tot în Statele Unite (statisticile sunt mult mai ușor de găsit pentru această națiune), avem peste 120 de morți în accidente miniere și peste 23000 de răniți, din 2001 până în 2007. Cel mai grav accident minier din lume a luat viața a nu mai puțin de 1549 de mineri în China, în anul 1942. Mai aproape de zilele noastre, în 2007, 101 mineri ucranieni au murit în urma unei explozii într-o mină din apropiere de Zasyadko, regiunea Donetsk și exemplele pot continua. Din păcate, accidente miniere grave se întâmplă anual într-o parte sau alta a lumii și victimele continuă să ajungă pe listele cu statistici.
Am dat cele două exemple de mai sus pentru a demonstra faptul că deși anumite sectoare ale societății contemporane produc o mulțime de victime în rândul populației, nimeni nu se gândește să ia vreo măsură de suspendare a acelei activități. Este considerat un risc asumat de toată lumea: de autorități, de cei din domeniu, de viitoarele victime. Se măresc amenzile rutiere, se mai închide o mină, dar nimeni nu ia serios în considerare suspendarea traficului auto sau renunțarea la industria minieră. De ce? Pe bună dreptate, pentru că acele activități de care pomeneam sunt necesare, vitale pentru societate, nici un stat modern nu își permite să renunțe la rețeaua de transport rutier și la vehicule sau la industria minieră (dacă are norocul să aibe zăcăminte naturale exploatabile). Ce se poate face este încercarea de a crește siguranța acestora, prin metode variate, de la caz la caz.
Accidentul de la Fukushima este unul regretabil, nu încape nicio îndoială. Scenariile optimiste au fost infirmate rapid de desfășurarea evenimentelor și cantități necunoscute de radiații au fost eliberate în atmosferă. Nu este vorba de cantități foarte mari, deoarece în acest caz, măsurarea lor ar fi fost mult mai ușoară de către statele din jur. Este foarte probabil ca unii angajați ai centralei să fi primit chiar doze letale. Fără a fi cinici, haideți să ne desprindem puțin de tragismul real al situației și să privim lucrurile la rece pentru câteva momente.
Ce s-a întâmplat de fapt în Japonia? În primă instanță, a avut loc unul din cele mai puternice cutremure înregistrate de când se fac astfel de statistici, de 9.0 grade pe scara Richter, urmat de valuri tsunami care au măturat insulele nipone cu o forță nemaiîntâlnită probabil de sute de ani. În momentul scrierii acestor rânduri, numărul de victime se apropie de 10000 și este în creștere.
Japonia are nu mai puțin de 17 centrale nucleare, cu un total de 55 reactoare funcționale până la data cutremurului, dintre care o singură centrală a avut probleme serioase, patru reactoare devenind critice din cele 55. Dacă studiem mai îndeaproape centrala de la Fukushima, vom vedea că aceasta a fost dată în folosință în 1971, împlinind anul acesta 41 de ani. Deși inițial trebuia închisă la începutul lui 2011, centrala a mai primit o extensie a perioadei de viață până în 2015. Din păcate, nu va mai fi cazul, natura oprind-o într-un mod dramatic.
Este posibil ca unii muncitori să fi primit o doză letală de radiații. Este la fel de probabil ca acei muncitori, dacă nu erau în centrală în momentul cutremurului, să fi murit la fel de bine acasă, pe drum, pe faleză, prin oraș, etc. Ei se vor alătura celor 56 de sovietici care au astupat în primele ore reactorul de la Cernobîl. Probabil cifra victimelor celor două accidente nu va trece de 100. Nu am statistici la îndemână, dar prețul uman plătit pentru această resursă este unul extrem de mic, comparativ cu alte ramuri energetice sau industriale.
Nu vom extinde discuția la victimele asociate indirect cu accidentul de la Cernobîl, din două motive. Este dificil de asociat cazurile de cancer apărut ulterior în zona afectată cu accidentul propriu zis. Nu spun că această corelație nu există sau că trebuie minimizată discuția în jurul ei, dar tot așa de bine, de dragul simetriei, putem studia efectul altor industrii asupra calității vieții. Mineritul cauzează și el pierderi de vieți omenești pe termen lung prin afecțiuni cauzate de metalele grele din pânza freatică. Din nou, efectele nu sunt imediate și nu sunt corelate direct cu mineritul, dar ce ne facem când o haldă de steril o ia la vale sau se infiltrează în sol? Cine contabilizeză numărul bolnavilor de cancer din acea zonă cu activitățile miniere? Să nu mai vorbim de alterarea deseori iremediabilă a calității vieții victimelor acidentelor rutiere, mult mai numeroși la număr. La Fukushima, s-a deversat material radioactiv în mare. La fel de bine, s-au deversat nenumărați litri de țiței de la conducta British Petroleum, chiar acum câteva luni. Care din cele două evenimente credeți că a avut un impact mai mare asupra ecosistemului oceanic? Să mai amintesc de zecile de teste nucleare făcute pe continenul american și în Pacific, inclusiv de francezi? Ce credeți că a contaminat mai mult mediul, scurgerile de la Fukushima sau detonarea câtorva zeci de bombe atomice, una mai puternică decât cealaltă, pe pământ, sub pământ, în atmosferă sau la limita spațiului?
Pentru un an de fucționare al centralei  care produce 6.6 GWh, putem alege între:
  • o centrală termică pe cărbune care arde 2.3 milioane tone de cărbune (un tren lung de 1000 de kilometri) și degajă 3 miliarde de metri cubi de CO2 (contribuind la efectul de seră), 41000 tone SO2(ploi acide), 9.6 milioane metri cubi de NOx (iritant respirator), 1200 tone de praf, 377000 tone cenușă în suspensie și 250000 tine cenusă solidă.
  • o centrală termică alimentată cu petrol, care arde 1.52 milioane de tone de petrol (conținutul a trei superpetroliere enorme de 500000 tone) și degajă 2.4 miliarde de metri cubi de CO2 (efect de seră), 91000 tone SO2 (ploi acide), 6400 tone NOx (iritant respirator), 1650 tone de praf.
  • o centrală nucleară, ce consumă 27 de tone de uraniu îmbogățit 3% (conținutul unui camion de 14 metri cubi), fără emisii de CO2, SO2, NOx, praf sau cenusă. Produce doar 14 metri cubi de deșeuri puternic radioactive (combustibil iradiat, din care 97% poate fi recuperat și reutilizat prin reprocesarea elementelor combustibile arse) și circa 500 de metri cubi de deșeuri slab și mediu active, izolate de mediu.
O centrală termică pe cărbune consumă de 100000 de ori mai mult combustibil (în termeni de masă) decât o centrală nucleară și produce de circa 100000 mai multe deșeuri (tot în termeni de masă, date preluate din Bruno Comby, Energia nucleară și mediul, CNI Coresi, București, 2001, ISBN 2-914-190-05-0).
Până în prezent, contaminarea radioactivă din jurul centralei este minoră, mult mai mică decât în cazul accidentului de la Cernobîl, astfel că o comparație directă între cele două evenimente nu stă în picioare prea mult timp. Cauzele și impactul asupra populației și al mediului sunt total diferite. Incidentul de la Fukushima este în prezent catalogat pe scara INES la gradul 5, la fel ca și incidentul dela Three Miles Island. Cernobîl a primit nota maxima, 7.
A auzit cineva de Three Miles Island până săptămâna trecută? Sau de Golânia, Brazilia, un incident tot de gradul 5 pe scara INES? Kyshtym, Rusia, 1957, vă spune ceva?
Lipsa componentei educative a știrilor, lipsa informațiilor clare, venite din surse autorizate, afirmațiile scoase rapid pe media, fără o verificare atentă, au deformat complet evenimentele reale în ochii publicului nespecialist. La fel de lipsită de logică este și frica unora de a zbura cu avionul, deși numărul victimelor accidentelor aviatice este cu mult mai mic (aproximativ 1000 de victime anual, în întreaga lume) decât numărul de victime ale accidentelor rutiere, foarte mulți oameni se tem să se îmbarce în avion, dar nu au nici o problemă în a circula fără centura de siguranță într-un autoturism. Din păcate, expunerea media excesivă și eronată va afecta iremediabil imaginea energiei nucleare în viitorul apropiat. Avem nevoie de energia nucleară pentru a face față cerințelor societății moderne la fel cum avem nevoie de autovehicule, exploatări miniere sau telecomunicații.
De ce avem nevoie de energia nucleară? Pentru că raportul  cantitate/preț al energiei este cel mai bun pe care-l putem exploata în acest moment din natură. Pentru că este o sursă de energie curată, în care toate reziduurile, deși radioactive, sunt puține dacă le raportăm la energia extrasă de pe urma materiei prime, comparativ cu alte surse de energie. Fiind atât de periculoase, sunt stocate cu grijă și contabilizate continuu, refolosite dacă este cazul. Cine contabilizează tonele de produse toxice expulzate de centralele pe păcură sau cărbune? Cine ține o statistică a cazurilor de cancer produse de produsele toxice inhalate de populația din jurul centralelor clasice? Știați că și cărbunele este radioactiv? El conține mici cantități de uraniu și 0.02 Curie sunt transferați din mină spre suprafață. Nivelul normal de radiație al corpului uman este de 0.1 microCurie, datorat izotopului 40Na.
Limitarea erorilor umane, închiderea centralelor nucleare vechi și construcția unora moderne, înăsprirea măsurilor de securitate sunt factori care trebuie luați în calcul în acest moment pentru limitatea accidentelor în acest sector. Nu renunțarea la energiea nucleară este răspunsul pe care trebuie să îl dăm naturii, ci o exploatare mai rațională și mai grijulie a puterii atomului.
Exploatarea energiei nucleare nu este un domeniu static, el evoluează și trebuie lăsat să evolueze în proiecte mai sigure și mai fiabile. Majoritatea reactoarelor de astăzi sunt din generația II și III, cele din prima generație fiind retrase din uz. A patra generație de centrale nucleare este în studiu, urmând să intre în folosință în viitorul apropiat. La Cadarache, în Franța, mai multe state puternic industrializate colaborează pentru un proiect ce va schimba probabil peisajul energetic mondial: ITER, o centrală cu fuziune nucleară ce ar urma să fie terminată în următorii 10 ani. Va fi normal să renunțăm la centralele nucleare când vom avea a îndemână, pe scară largă, astfel de centrale, dacă ele se vor dovedi cel puțin la fel de eficiente.
Rezumând, la Fukushima un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter și un val tsunami de 7 metri au lovit, unul după altul, o centrală nucleară veche de 40 de ani, aflată la 150 km de epicentru, ce ar fi trebuit închisă în acest an, din cele 17 existente în Japonia. Radiațiile emise vor fi probabil letale pentru un număr de oameni care reprezintă mai puțin de 0.2% din numărul de victime cauzate de cutremur și tsunami iar impactul asupra mediului și a populației aflate dincolo de porțile centralei va fi probabil minimal. Asta înseamnă că centrale nucleare nu sunt sigure? În ce fel de logică poate avea sens această afirmație? Fukushima a demonstrat ca o centrală nucleară veche de 40 de ani nu a cedat decât parțial în fața unuia dintre cele mai mari dezastre naturale din ultimele decenii. Pentru mine, asta este o garanție a siguranței centralelor nucleare moderne.Conform unei statistici a NHTSA (National Highway Trafic Safety Administration), în 2009, doar în Statele Unite au murit 33808 de  cetățeni americani. Numărul victimelor pe șoselele americane în perioada 2000 – 2009 a fost de peste 400000 de oameni. Extrapolând la populația globului, ținând cont de zonele de pe glob mai puțin industrializate, tot cred că putem afirma, cu destulă siguranță, că în ultimii zece ani, milioane de oameni din întreaga lume și-au pierdut viața în incidente rutiere. Nu are rost să mai pomenim numărul răniților care probabil este undeva de ordinul zecilor de milioane, în aceeași perioadă.
Tot în Statele Unite (statisticile sunt mult mai ușor de găsit pentru această națiune), avem peste 120 de morți în accidente miniere și peste 23000 de răniți, din 2001 până în 2007. Cel mai grav accident minier din lume a luat viața a nu mai puțin de 1549 de mineri în China, în anul 1942. Mai aproape de zilele noastre, în 2007, 101 mineri ucranieni au murit în urma unei explozii într-o mină din apropiere de Zasyadko, regiunea Donetsk și exemplele pot continua. Din păcate, accidente miniere grave se întâmplă anual într-o parte sau alta a lumii și victimele continuă să ajungă pe listele cu statistici.
Am dat cele două exemple de mai sus pentru a demonstra faptul că deși anumite sectoare ale societății contemporane produc o mulțime de victime în rândul populației, nimeni nu se gândește să ia vreo măsură de suspendare a acelei activități. Este considerat un risc asumat de toată lumea: de autorități, de cei din domeniu, de viitoarele victime. Se măresc amenzile rutiere, se mai închide o mină, dar nimeni nu ia serios în considerare suspendarea traficului auto sau renunțarea la industria minieră. De ce? Pe bună dreptate, pentru că acele activități de care pomeneam sunt necesare, vitale pentru societate, nici un stat modern nu își permite să renunțe la rețeaua de transport rutier și la vehicule sau la industria minieră (dacă are norocul să aibe zăcăminte naturale exploatabile). Ce se poate face este încercarea de a crește siguranța acestora, prin metode variate, de la caz la caz.
Accidentul de la Fukushima este unul regretabil, nu încape nicio îndoială. Scenariile optimiste au fost infirmate rapid de desfășurarea evenimentelor și cantități necunoscute de radiații au fost eliberate în atmosferă. Nu este vorba de cantități foarte mari, deoarece în acest caz, măsurarea lor ar fi fost mult mai ușoară de către statele din jur. Este foarte probabil ca unii angajați ai centralei să fi primit chiar doze letale. Fără a fi cinici, haideți să ne desprindem puțin de tragismul real al situației și să privim lucrurile la rece pentru câteva momente.
Ce s-a întâmplat de fapt în Japonia? În primă instanță, a avut loc unul din cele mai puternice cutremure înregistrate de când se fac astfel de statistici, de 9.0 grade pe scara Richter, urmat de valuri tsunami care au măturat insulele nipone cu o forță nemaiîntâlnită probabil de sute de ani. În momentul scrierii acestor rânduri, numărul de victime se apropie de 10000 și este în creștere.
Japonia are nu mai puțin de 17 centrale nucleare, cu un total de 55 reactoare funcționale până la data cutremurului, dintre care o singură centrală a avut probleme serioase, patru reactoare devenind critice din cele 55. Dacă studiem mai îndeaproape centrala de la Fukushima, vom vedea că aceasta a fost dată în folosință în 1971, împlinind anul acesta 41 de ani. Deși inițial trebuia închisă la începutul lui 2011, centrala a mai primit o extensie a perioadei de viață până în 2015. Din păcate, nu va mai fi cazul, natura oprind-o într-un mod dramatic.
Este posibil ca unii muncitori să fi primit o doză letală de radiații. Este la fel de probabil ca acei muncitori, dacă nu erau în centrală în momentul cutremurului, să fi murit la fel de bine acasă, pe drum, pe faleză, prin oraș, etc. Ei se vor alătura celor 56 de sovietici care au astupat în primele ore reactorul de la Cernobîl. Probabil cifra victimelor celor două accidente nu va trece de 100. Nu am statistici la îndemână, dar prețul uman plătit pentru această resursă este unul extrem de mic, comparativ cu alte ramuri energetice sau industriale.
Nu vom extinde discuția la victimele asociate indirect cu accidentul de la Cernobîl, din două motive. Este dificil de asociat cazurile de cancer apărut ulterior în zona afectată cu accidentul propriu zis. Nu spun că această corelație nu există sau că trebuie minimizată discuția în jurul ei, dar tot așa de bine, de dragul simetriei, putem studia efectul altor industrii asupra calității vieții. Mineritul cauzează și el pierderi de vieți omenești pe termen lung prin afecțiuni cauzate de metalele grele din pânza freatică. Din nou, efectele nu sunt imediate și nu sunt corelate direct cu mineritul, dar ce ne facem când o haldă de steril o ia la vale sau se infiltrează în sol? Cine contabilizeză numărul bolnavilor de cancer din acea zonă cu activitățile miniere? Să nu mai vorbim de alterarea deseori iremediabilă a calității vieții victimelor acidentelor rutiere, mult mai numeroși la număr. La Fukushima, s-a deversat material radioactiv în mare. La fel de bine, s-au deversat nenumărați litri de țiței de la conducta British Petroleum, chiar acum câteva luni. Care din cele două evenimente credeți că a avut un impact mai mare asupra ecosistemului oceanic? Să mai amintesc de zecile de teste nucleare făcute pe continenul american și în Pacific, inclusiv de francezi? Ce credeți că a contaminat mai mult mediul, scurgerile de la Fukushima sau detonarea câtorva zeci de bombe atomice, una mai puternică decât cealaltă, pe pământ, sub pământ, în atmosferă sau la limita spațiului?
Pentru un an de fucționare al centralei  care produce 6.6 GWh, putem alege între:
  • o centrală termică pe cărbune care arde 2.3 milioane tone de cărbune (un tren lung de 1000 de kilometri) și degajă 3 miliarde de metri cubi de CO2 (contribuind la efectul de seră), 41000 tone SO2(ploi acide), 9.6 milioane metri cubi de NOx (iritant respirator), 1200 tone de praf, 377000 tone cenușă în suspensie și 250000 tine cenusă solidă.
  • o centrală termică alimentată cu petrol, care arde 1.52 milioane de tone de petrol (conținutul a trei superpetroliere enorme de 500000 tone) și degajă 2.4 miliarde de metri cubi de CO2 (efect de seră), 91000 tone SO2 (ploi acide), 6400 tone NOx (iritant respirator), 1650 tone de praf.
  • o centrală nucleară, ce consumă 27 de tone de uraniu îmbogățit 3% (conținutul unui camion de 14 metri cubi), fără emisii de CO2, SO2, NOx, praf sau cenusă. Produce doar 14 metri cubi de deșeuri puternic radioactive (combustibil iradiat, din care 97% poate fi recuperat și reutilizat prin reprocesarea elementelor combustibile arse) și circa 500 de metri cubi de deșeuri slab și mediu active, izolate de mediu.
O centrală termică pe cărbune consumă de 100000 de ori mai mult combustibil (în termeni de masă) decât o centrală nucleară și produce de circa 100000 mai multe deșeuri (tot în termeni de masă, date preluate din Bruno Comby, Energia nucleară și mediul, CNI Coresi, București, 2001, ISBN 2-914-190-05-0).
Până în prezent, contaminarea radioactivă din jurul centralei este minoră, mult mai mică decât în cazul accidentului de la Cernobîl, astfel că o comparație directă între cele două evenimente nu stă în picioare prea mult timp. Cauzele și impactul asupra populației și al mediului sunt total diferite. Incidentul de la Fukushima este în prezent catalogat pe scara INES la gradul 5, la fel ca și incidentul dela Three Miles Island. Cernobîl a primit nota maxima, 7.
A auzit cineva de Three Miles Island până săptămâna trecută? Sau de Golânia, Brazilia, un incident tot de gradul 5 pe scara INES? Kyshtym, Rusia, 1957, vă spune ceva?
Lipsa componentei educative a știrilor, lipsa informațiilor clare, venite din surse autorizate, afirmațiile scoase rapid pe media, fără o verificare atentă, au deformat complet evenimentele reale în ochii publicului nespecialist. La fel de lipsită de logică este și frica unora de a zbura cu avionul, deși numărul victimelor accidentelor aviatice este cu mult mai mic (aproximativ 1000 de victime anual, în întreaga lume) decât numărul de victime ale accidentelor rutiere, foarte mulți oameni se tem să se îmbarce în avion, dar nu au nici o problemă în a circula fără centura de siguranță într-un autoturism. Din păcate, expunerea media excesivă și eronată va afecta iremediabil imaginea energiei nucleare în viitorul apropiat. Avem nevoie de energia nucleară pentru a face față cerințelor societății moderne la fel cum avem nevoie de autovehicule, exploatări miniere sau telecomunicații.
De ce avem nevoie de energia nucleară? Pentru că raportul  cantitate/preț al energiei este cel mai bun pe care-l putem exploata în acest moment din natură. Pentru că este o sursă de energie curată, în care toate reziduurile, deși radioactive, sunt puține dacă le raportăm la energia extrasă de pe urma materiei prime, comparativ cu alte surse de energie. Fiind atât de periculoase, sunt stocate cu grijă și contabilizate continuu, refolosite dacă este cazul. Cine contabilizează tonele de produse toxice expulzate de centralele pe păcură sau cărbune? Cine ține o statistică a cazurilor de cancer produse de produsele toxice inhalate de populația din jurul centralelor clasice? Știați că și cărbunele este radioactiv? El conține mici cantități de uraniu și 0.02 Curie sunt transferați din mină spre suprafață. Nivelul normal de radiație al corpului uman este de 0.1 microCurie, datorat izotopului 40Na.
Limitarea erorilor umane, închiderea centralelor nucleare vechi și construcția unora moderne, înăsprirea măsurilor de securitate sunt factori care trebuie luați în calcul în acest moment pentru limitatea accidentelor în acest sector. Nu renunțarea la energiea nucleară este răspunsul pe care trebuie să îl dăm naturii, ci o exploatare mai rațională și mai grijulie a puterii atomului.
Exploatarea energiei nucleare nu este un domeniu static, el evoluează și trebuie lăsat să evolueze în proiecte mai sigure și mai fiabile. Majoritatea reactoarelor de astăzi sunt din generația II și III, cele din prima generație fiind retrase din uz. A patra generație de centrale nucleare este în studiu, urmând să intre în folosință în viitorul apropiat. La Cadarache, în Franța, mai multe state puternic industrializate colaborează pentru un proiect ce va schimba probabil peisajul energetic mondial: ITER, o centrală cu fuziune nucleară ce ar urma să fie terminată în următorii 10 ani. Va fi normal să renunțăm la centralele nucleare când vom avea a îndemână, pe scară largă, astfel de centrale, dacă ele se vor dovedi cel puțin la fel de eficiente.
Rezumând, la Fukushima un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter și un val tsunami de 7 metri au lovit, unul după altul, o centrală nucleară veche de 40 de ani, aflată la 150 km de epicentru, ce ar fi trebuit închisă în acest an, din cele 17 existente în Japonia. Radiațiile emise vor fi probabil letale pentru un număr de oameni care reprezintă mai puțin de 0.2% din numărul de victime cauzate de cutremur și tsunami iar impactul asupra mediului și a populației aflate dincolo de porțile centralei va fi probabil minimal. Asta înseamnă că centrale nucleare nu sunt sigure? În ce fel de logică poate avea sens această afirmație? Fukushima a demonstrat ca o centrală nucleară veche de 40 de ani nu a cedat decât parțial în fața unuia dintre cele mai mari dezastre naturale din ultimele decenii. Pentru mine, asta este o garanție a siguranței centralelor nucleare moderne.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu